Letiţia şi tarotul

Da, chiar mă aştepta PC-ul….
Start – Programs – Accessories – Games – Solitaire…
Bunica făcea pasienţe. Făceam şi eu. Imitam tot ce făcea ea. Îmi plăcea tot de făcea ea. Îmi plăcea şi proteza pe care, în fiecare seară, şi-o punea în apă, într-o cană de plastic alb-gălbui, îmi plăcea şi s-o studiez când se dezbrăca şi îi admiram ţâţele (poate că nu era chiar aşa, dar eu aveam impresia că îi ajungeau până la brâu), îmi doream să-mi crească şi mie şi să-mi atârne la fel de frumos… Nu ştiu dacă ea ar fi făcut pasienţe pe calculator, presupunând că s-ar fi pomenit cu unul în casă. Dar eu fac, fără să descânt cărţile, ori poate ar trebui să descânt procesorul, dar descântecul nu e potrivit pentru el, descântecul zice „cincizeci şi două de cărţi, cincizeci şi două de fraţi…” De ce nu zice cincizeci şi doi de fraţi sau cincizeci şi două de surori? Ciudat, e prima dată când îmi pun întrebarea asta!
Trebuie să-mi pun şi o dorinţă. Sau doar o întrebare, una la care un răspuns mai lung de DA – sau NU – nu-şi are rostul…
– Ce tot faci, mamă?
Iar Letiţia! Zgâtia asta obraznică! Am crescut-o prost, adică am neglijat-o – cincisprezece ani de-a rândul! Poate că n-o iubesc destul – nu ca pe cealaltă. Cealaltă e copilul dragostei, ea e copilul păcatului… Păcat? Vorba vine! Matei a început să mă înşele, el a făcut-o primul, el le-a împărţit altora mângâierile care mi se cuveneau, de care aveam nevoie… Face la fel şi acum, de mine îşi aminteşte tot mai rar, mă foloseşte doar, doar fiindcă sunt la-ndemână… Dar ţine la Letiţia, o crede fiica lui, pentru eu l-am înşelat din răzbunare, am ales pe îndelete, celălalt îi semăna, Letiţia îi seamănă….
Letiţia mă priveşte cu ochii lui. Numai eu ştiu că sunt ai celuilalt. Deocamdată. O să afle şi el că a crescut copilul altuia. O să i-o spun – când unul din noi o să fie pe patul de moarte.
Letiţia rânjeşte – cu ochii la laptop-ul din poala mea. Pe umăr îi toarce Mitrea, micul motan negru pe care îl adoră (pisica despre care spunea Matilda că mă aşteaptă!), iar în braţe îi cucăie Galka, singura noastră găină ca smoala. De fapt, singura noastră găină. Letiţia a cumpărat-o din banii ei. Colegele o plătesc ca să le dea în bobi, pentru că ea le spune că bobii neplătiţi mint. Şi proastele o cred. Nu ştiu că pe Letiţia n-o minte nimic – nici zaţul de cafea, nici cărţile, nici bobii, nici visele. Letiţia seamănă cu bunica – şi vorbele îi sunt la fel de tăioase.
– Iar pasienţe?! Ce, nu ştii că nici pe aia n-o mai iubeşte?
N-o fi iubind-o, dar toacă banii cu ea. Vreau să ştiu dacă mai lasă ceva şi pentru noi, pentru casă.
Asta e! Asta e întrebarea, cea la care un răspuns mai lung de DA – sau NU – nu-şi are rostul… Nu acum, nu pentru mine.
Game – Options – Draw one? Nu, e prea simplu, pasienţa iese în prea multe rânduri. Mai bine „Draw three” şi OK. Şi gata, se cheamă că am amestecat cărţile, că le-am şi întins pe masă…
Aşa… Ce avem aici?
Doi peste trei, zece peste valet…
Întorc cărţi din pachet, trei grămadă, aşa cum am dorit, mai întorc o dată….
Damă peste popă, asul de tobă în Casă – ăia de tobă sunt graşi, sau blonzi, sau graşi şi blonzi, aşa zicea bunica. Bunica făcea Pasienţa lui Napoleon, aşa-i spunea ea – nici nu mai ştiu cum o făcea, calculatorul ăsta m-a pervertit cu totul. Cred, totuşi, că scotea mai întâi popii. Mda, îmi amintesc din ce în ce mai bine că scotea întâi popii. Ca şi cum ar avea vreo importanţă…
Valet peste damă, doi de tobă în casă, peste as, doi peste trei, şapte peste opt, asul de ghindă în casă – ghinda e semnul celor slabi şi oacheşi, ori numai slabi, ori numai oacheşi… Eu sunt dama de ghindă, cum a fost şi bunica….
Iar cărţi din pachet, o dată, de două ori, de trei, de patru, de cinci…
Valet peste damă, nouă peste zece, alt nouă peste alt zece, zece peste valet….
Nu, nu, nu e bine, nu zecele ăsta….
Game – Undo… Bună treabă Undo-ul ăsta!
Zecele din pachet merge peste valet, aşa e mai bine, grupurile de trei trebuie sparte, sub zece e un as, cel de verde, merge în casă, peste el merge doi-ul, doi-ul de verde – eşti de verde dacă ai ochi albaştri sau verzi, ca Letiţia şi ca taţii ei, cel adevărat şi cel care se crede adevărat… Şi care nici măcar de sărbători nu stă cu ea, aici, acasă…
Şi iar cărţi din pachet, întorc o dată, de două ori, de trei, de patru, de cinci, de şase, de şapte, de opt…. Gata, se tot învârt la fel, pasienţa asta s-a închis, n-am ce-i mai face… Nu se îndeplineşte… Nu, şi gata!
Ba am ce-i face, cum să nu? E simplu: Game – Deal.
– Dacă nu iese de trei ori la rând e groasă! Dacă iese măcar o dată e de bine –  mă trezesc vorbind.
Letiţia râde.
– Iţi arde de joacă, mamă! De ce nu vrei să-nţelegi că ghicitul e o treabă serioasă?
O pune pe Galka pe covor, pe Mitrea îl aşează pe fotoliu, îşi afundă mâna stângă în buzunarul imens al capotului – pe care l-am croit mai întâi după indicaţiile şi apoi după mofturile ei – şi îşi scoate cărţile. Cărţile de tarot. Nu toate, doar marile arcane. Le ţine înfăşurate într-o bucată de mătase mov, aşa cum spunea bunica că se cuvine să facă o ghicitoare care se respectă. Şi, în timp ca Galka ciuguleşte firimiturile căzute lângă masă (azi nu mătur, deja e duminică, e sărbătoare, nu fac decât strictul absolut necesar) iar Mitrea îşi ascute, plin de zel, ghearele de speteaza deja bine scămoşată a fotoliului, ea îndepărtează mătasea – mişcându-se încet, halucinant de încet… Enervant de încet!
Pe urmă stă nemişcată mai bine de un minut, cu ochii închişi şi cu cele douăzeci şi două de bucăţi de carton lucios strânse între palme.
N-o mai privesc, îmi văd de ale mele. Game – Deal, şi cărţile mele virtuale se înşiră cât ai clipi…. De data asta n-am nimic de mutat, trebuie să văd ce-mi rezervă pachetul. Dar n-o fac, nu încă. Cu coada ochiului o zăresc pe Letiţia despicând pachetul ei de cărţi, pachetul real – tot încet, ca şi cum ar deschide un volum prăfuit, cu hârtia îmbătrânită, galbenă şi fragilă. Şi aştept, sunt curioasă, sper să-mi arate peste ce arcană a dat, sper să-mi mărturisească şi care a fost întrebarea.
Dar nu-mi arată cartea, iar pe chipul ei nu citesc nimic, nu-mi dau seama dacă răspunsul dat de hazard îi e sau nu pe plac.
 – Ei? o întreb – deşi ştiu că n-ar trebui, o face pe nebuna – fiindcă deja se crede mai cu moţ decât mine. Dar nu reuşesc să mă abţin.
Ea tace. Şi nici nu măcar nu mă priveşte. Dar îmi răspunde tocmai când încep să cred că n-are nici un gând să o facă.
– A fost tot despre Matei. Tâmpitul te iubeşte. N-aş fi crezut.
Mă uit la ea cu ciudă, aproape cu ură. Ştiu că n-ar trebui, dar îmi vine s-o pălmuiesc când o aud spunând Matei. Întotdeauna Matei, niciodată tata. Ca şi cum ar şti. De unde să ştie?
– Prostii, mormăi – printre dinţi.
Şi pe urmă mă gândesc că pe Letiţia n-o minte nimic!… Mda, dar ea minte. M-a mai minţit de câteva ori. De destul de multe ori.
– Taică-tu nu m-a iubit niciodată, adaug, cu voce mai limpede.
– Tata nu, Matei da, zice ea, râde şi pleacă.
Ştie. Afurisita!
duminică, 13 aprile 2008
Anunțuri

5 comentarii

  1. […] cum spuneam, nimic nou sub soare! Mi-a mai pus cineva, cândva, întrebarea asta… Tatăl ei, demult…, într-unul dintre puţinele ceasuri pe care le-am petrecut împreună… Era 8 […]

    Apreciază

  2. […] dat în cărţi – cărţi virtuale, pasienţa Solitaire, aşa cum am învăţat-o şi pe Mariana să facă […]

    Apreciază

  3. […] rătăcitor, nu? Da’ poate n-aţi fost pe fază, sau aţi uitat. Oricum, când nu mă răzbun altfel, îi dedic astfel de cântece de mahala, ferindu-le de ochii muieretului miştocar cu care-mi […]

    Apreciază

  4. […] inclus cele 12 cuvinte îngroşate, puse în Joc la acest sfârşit de săptămână, într-o istorisire veche – sunt de părere că să amesteci o duzină de cuvinte impuse, oricare ar fi ele, într-un text […]

    Apreciază

  5. […] o să fie Matei, dac-o să afle un anumit secret. Nu te uita urât la mine, mamă, nu sunt o scursură trădătoare, sunt tot atât de demnă de […]

    Apreciază

Părerea ta contează, o aştept cu interes!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s