Matilda, Sacoşa şi Urna sau Dubii asupra Identităţii Mele

O văd pe Matilda pe geam, a intrat în curte cu o sacoşă în mână – enormă, probabil foarte grea, cred c-a cumpărat juma’ de piaţă! Dar nu merge niciodată la cumpărături cu căruciorul.
– Ăla e pentru baborniţe, dragă – aşa decretează ea, sus şi tare. Pentru Tăntăloaică, adică!
Tăntăloaica e Cristina – Tina, sau tanti Tina.
Sunt, ea şi Matilda, surorile mai mici ale mamei.
Mama a murit – demult, odată cu tata – la o lună după naşterea mea, într-un accident banal şi stupid. Aşa mi s-a povestit, aşa mi-au povestit ele. M-au crescut împreună, mai  degrabă ca pe o soră decât ca pe o nepoată.
Nu ştiu cum arătau părinţii mei. N-am văzut nici o fotografie şi nici un act de-al lor, niciodată. Din ei n-a rămas decât o urnă – într-un ungher al chioşcului din fundul curţii – Chioşcul Mortuar, aşa îi zice Tina – şi tot ea povesteşte că şi-au dorit întotdeauna să fie incineraţi şi să li se amestece cenuşa. Nu există nimic altceva, în toată casa – şi zău că am scotocit tot, din pivniţă şi până-n pod, pe îndelete.
– N-am păstrat nimic, dragă, mi-a spus Tina, la o zi după ce mi-am sărbătorit majoratul. La ce să ne mai facem inimă rea?
– Minte, a râs Matilda. N-aveam ce să păstrăm, dragă. Tu eşti fata din flori a Tinei – nu vezi ce bine îi semeni? – iar în urna aia e cenuşa pisicii ei preferate!
Şi a continuat să râdă, ţinându-se cu mâinile de burtă, în timp ce Tina se crucea, cu o mutră acră.
– Iart-o, Doamne, că numai prostii spune de când a-nvăţat să vorbească!
luni, 14 aprilie 2008
Anunțuri

Părerea ta contează, o aştept cu interes!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s