Paragrafe

Matilda a adormit – pe relativ noul ei fotoliu directorial (într-un târziu chiar şi-a cumpărat unul), cu ceva care aduce a urmă de lacrimă pe obraz. Mă uit peste umărul ei şi citesc ultimele trei paragrafe de pe ecranul laptop-ului.

Mă simt obosită – uneori, când am impresia că lumea mea se năruie în jurul meu. În jurul meu, nu peste mine, nu mă las doborâtă, dar câte unul dintre bolovanii în cădere mă loveşte, şi mă doare – şi durerea creşte când nu găsesc nici un umăr pe care să plâng…
Poate că păcatele se plătesc în lumea asta, şi poate că aşa le ispăşesc eu pe ale mele: înţelegând dureros că fiecare trăieşte singur, singur într-o mare de oameni, în care înoată cu zvâcniri disperate ale braţelor şi ale picioarelor – până când izbuteşte să se agaţe de un compromis, de răul cel mai mic… Dar fiecare compromis implică o renunţare, şi oare un om care îţi cere, fie şi mascat, să renunţi la ceva în schimbul lui (Faci ce vrei, nu-ţi impun nimic, dar asta nu-mi place; poate că sunt eu absurd, dar nu-mi cade bine) te iubeşte?
Şi totuşi… Dacă rolurile ar fi fost inversate, ce-aş fi făcut eu?

Întâi mă întreb ce-o fi traducând. Apoi îmi dau seama că paragrafele citite de mine nu par să aibă nici o legătură cu cele care le preced:

Pentru o analiză a science fiction-ului din orice altă ţară în afară de Statele Unite, e necesar să porneşti de pe ţărmurile lor. Science Fiction-ului american este etalonul prin comparaţie cu care trebuie evaluate alte literaturi fantastice, în orice altă limbă, în afară de engleză. Căci, după cum o recunosc astăzi cititorii bine informaţi, science fiction-ul şi-a început drumul din New York, în 1926.
Ceea ce nu înseamnă că până atunci nu s-a scris science fiction, sau că n-a fost citit şi apreciat, dar nu era considerat o literatură aparte – un gen literar. Fireşte că E.T.A. Hoffmann şi Edgar Allan Poe…

miercuri, 25 mai 2011 
Anunțuri

4 comentarii

  1. Incet-incet, „oboseala” aceea ne cuprinde pe mai toti… 😦

    Apreciază

  2. Dar eu cred că e musai să ne smulgem din îmbrăţişarea ei! 🙂

    Apreciază

  3. „fiecare trăieşte singur, singur într-o mare de oameni, în care înoată cu zvâcniri disperate ale braţelor şi ale picioarelor – până când izbuteşte ..„
    Asta cred!!!
    O zi bună !!

    Apreciază

  4. E bine când INCERTITUDINILE cred ceva… 🙂

    O zi frumoasă!

    Apreciază

Părerea ta contează, o aştept cu interes!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s