Matilda către sine însăşi. Pseudo-dialoguri pseudo-filozofice – 2 – În faţa indiferenţei

– În faţa indiferenţei trebuie să ne ploconim, să-i sărutăm mâinile…

– … şi poimâinile 😀 (vorba miştocarilor în tinereţea mea).

– Ba chiar şi răspoimâinile! Fiindcă, dacă n-am trata absolut nimic cu indiferenţă, dacă am pune la inimă tot ce vedem şi tot ce auzim, am înnebuni! Asta e partea ei bună, e indiferenţa milostivă!

– Mda, de-aia se zice că nimic nu-i alb sau negru, totul e gri… 😉 Prin urmare, partea rea se numeşte…

– … indiferenţa necruţătoare. Dar şi în faţa ei trebuie să ploconim, fiindcă „indiferenţa este cea mai puternică forţă din univers. Tot ce atinge, devine fără sens. Dragostea şi ura n-au nici o şansă împotriva ei. Lasă frâu liber neglijenţei, decăderii şi nedreptăţii monstruoase. Ea nu acţionează, ea permite. De aceea are atât de multă putere.” (Aşa zice Joan D. Vinge într-un roman SF numit Crăiasa Zăpezii – The Snow Queen – şi zău că-i dau dreptate!)

* * *

Dacă vreţi să ştiţi de fac/zic alţii în faţa indiferenţei, mergeţi la psi – şi nu trataţi cu indiferenţă tabelul din final.

Etichete: Crăiasa Zăpezii, indiferenţă, Joan D. Vinge, The Snow Queen