Matilda, fotoliul directorial şi cursul intensiv

Motanul Mitrea doarme încovrigat pe canapea. Matilda doarme pe scaun, în faţa laptop-ului, cu capul uşor lăsat pe-o parte şi sprijinit de peretele din spatele ei. Vreau s-o fotografiez, dar mă simte şi se trezeşte c-o tresărire.
– Na, că nu ţi-a mers nici de data asta! exclamă cu satisfacţie, cu ochii la poziţia încriminatoare a mobilului din mâna mea şi cu un zâmbet întins către urechi. Ce vrei, adaugă, n-am non stop chef de tradus – şi vremea asta te trage la somn…
Tanti Tina – Tăntăloaica în versiunea Matildei –, care împleteşte un pulover pentru Letiţia cuibărită în fotoliul de lângă fereastră, se grăbeşte să se-amestece-n vorbă:
– Vremea n-are nicio legătură, dragă, tu cucăi oricum în fiecare zi pe sărăcia aia de scaun! Măcar ia-ţi unu’ mai confortabil, zgârcioabo!
Matilda îi dă cu tifla.
– Îmi iau, babo! Chiar mâine mă duc să-l cumpăr, îmi iau un fotoliu de director. În ultimul an de serviciu, am stat în scaunul idiotului ăluia de Buboiu, m-a chemat să-i scot la imprimantă vreo două duzini de desene din AutoCAD, că el nici măcar de asta nu era în stare! Şi am rămas cu scaunul în cap…
– În cap, da, bombăne tanti Tina, că scaun la cap n-ai avut niciodată!
– … m-am tot gândit ce bine aş moţăi io într-unul d-ăla, continuă Matilda, prefăcându-se că n-a auzit-o. Am studiat preţurile şi modelele pe net, şi, până una-alta, mi-am trântit o poză pe desktop.
Mă apropii şi mă holbez la fotografie.

– Ăsta-i modelul pe care l-ai ales? întreb.
– Ei, dragă, nu, mă hotărăsc mâine, la faţa locului, că una e să vezi poze şi alta să vezi cum se stă pe obiectul real, nu?
Chicoteşte – timp în care mi-o imaginez tolănindu-se pe îndelete pe toate scaunele din toate magazinele din oraş -, se strâmbă pe rând la mine şi la Tăntăloaică şi schimbă vorba.
– Ei, da dacă tot ai venit încoace, am ceva pentru fetele tale, pentru amândouă – cică vor să-mi ajute la tradus, dacă le şcolesc mai întâi. Aşa că le-am pregătit un curs intensiv, câte-un exemplar pentru fiecare.
Deschide sertarul biroului, scoate două foi de hârtie cu câteva rânduri tipărite pe o singură parte şi mi le întinde. Le privesc nedumerită.
– Asta e lecţia introductivă?
Ea mă scrutează cu aceeaşi nedumerire.
– Poftim? Ce lecţie introductivă, dragă, e tot cursu’! Nu ţi-am spus că e intensiv?!
Tanti Tina izbucneşte în râs, iar eu mă mulţumesc să citesc, curioasă, rândurile care nu acoperă nici măcar o jumătate de pagină:

Curs intensiv pentru traducători

Găseşte înţelesul exact al frazei, cu toate conotaţiile sale. Redă-l cât mai exact în limba ta, exprimându-te corect şi, mai presus de toate, firesc. Gândeşte-l în limba ta, limba în care traduci.

Nu te speria dacă citeşti o frază şi nu-nţelegi [aproape] nimic. Există dicţionare.

Când un cuvânt nu se potriveşte în context, înseamnă că mai are un sens care îţi scapă. Până la urmă dai de el într-un dicţionar, chiar dacă trebuie să te uiţi în vreo cinci pentru asta!

Nu pune le pune întrebări altora decât după ce-ai ajuns la disperare. De cel mai multe ori piezi mai mult timp întrebând decât căutând soluţia pe cont propriu. Există Internet, există Google. Iar Nevoia e cel mai bun profesor.

Nu preda traducerea fără s-o reciteşti.

Restul e o înşiruire de amănunte. Te lămureşti după ce te loveşti cu capul de ele.

Succes şi spor!

Etichete: cursuri intensive, fotolii directoriale, somn