Călătorind… printre cuvinte din trecut

S-ar părea că pe tema „călătorind” am scris deja, mai demult – deşi, după cum se vede mai jos, am pus alt titlu. 😛

Pe aceeaşi temă au mai scris – sau vor mai scrie – astăzi toţi cei înscrişi în tabelul lui Eddie.

Iar urmărind acest traseu veţi putea afla cum au călătorit jocurile cu tot soiul de cuvinte (duzini sau titluri impuse), din popas în popas, începând din ianuarie 2011. (Prima provocare de luni a purtat titlul „Crimă cu premeditare„.)

Micile Mizerii

Mă întorc de la Bucureşti. Cu Matilda. I s-a năzărit să se plimbe pe la edituri. Cică „din când în când e bine să-ţi vezi la ochi colaboratorii”. Stăm una lângă alta în maxitaxi şi citim.
– Să-ţi iei o carte, ceva, mi-a pus ea în vedere. Că de trăncănit trăncănim destul acasă, nu crezi?
Nu ştiu ce cred, nu mi-am pus problema – n-am chef să mi-o pun – dar mi-am luat o carte. Viteza Întunericului, de Elizabeth Moon. Merită citită, îmi place, mă captivează. Dar la un moment dat mă rup din lumea ei, mă uit la ceas, mă uit pe geam. Câmp în dreapta, câmp în stânga…
– Unde suntem? o întreb pe Matilda.
– În maxitaxi, îmi răspunde, sec, fără să scoată  nasul din cartea ei.
– Mda, mersi. Şi maxitaxi ăsta unde se află?
Matilda catadicseşte să mă privească pe deasupra ochelarilor.
– Pe…

Vezi articol original 57 de cuvinte mai mult

Anunțuri

2 comentarii

  1. Matilda asta e desteapta rau.

    Apreciat de 1 persoană

    1. 😆 😆 😆

      Apreciază

Părerea ta contează, o aştept cu interes!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s