Strigăt în amurg

— Bloggerii, sau blogării, sau cum le-o fi zicând corect, sau cel puţin unii dintre ei, nu vreau să generalizez, spune Matilda, la tradiţionala noastră porţie matinală de cafea cu vorbă  (20% cafea, 80% vorbă), au început să fie tot atât de oportunişti ca junaliştii. Cum apar aşa-numitele „shocking breaking news” (n-am vrut să zic ştiri arzătoare la ordinea zilei ca să nu-mi reproşaţi că-s lipsită de inimă şi fac calambururi macabre), cum trântesc care mai de [că]care câte-un articol la temă pe blogul personal, unindu-şi glăscioarele virtuale într-un strigăt în amurg, inutil adică, fiindcă ziua oricum a plecat pe-un drum fără întoarcere şi vorbele mari şi goale îs frecţie la picior de lemn. Şi zbieretul tardiv reverberează de pereţii feisbucului, cârciuma noastră virtuală, unde facem politică şi de dăm cu părerea cu toţii, care mai de [că]care, şi ne zborşim şi facem curătenie prin lista de „prieteni”, scoţându-i pe unii din viaţa noastră virtuală şi săltându-i pe-un piedestal lăicuiri şi shăruiri pe alţii.

Şi, mă gândesc eu, prea puţini mai au timp să urce pe piedestal cuvântul, participând la jocurile lui, găzduite de Eddie.

Etichete: cârciumă, piedestal, vorbe goale