Efect placebo

Baba Gaga s-a săturat de motanul nostru.

— La ce bun să ai pisică, maică, dacă-n casă şi-n curte nu-i nici picior de şoricel? Mai bine ne luăm un câine.

— Şi ieşi mata cu el la plimbare, mamă-mare? se obrăzniceşte Letiţia. Vrei să te duci la stomatolog şontâc în baston după bichon? Ai adăuga la panorama străzii o pată de sprinteneală nonagenară.

— Trebuie să-şi ducă proteza la dentist? se miră tanti Tina.

— Nu pot muşca bine din ciocolata aia tare, pe care-o găsesc mereu în frigider, se plânge baba Gaga. Da’ nu mă doare, că iau anestezic.

— Ce anestezic? întreabă, panicată şi la unison, toată suflarea din casă (eu, Letiţia, Daniela, Matilda şi tanti Tina).

— Cel mai bun,  de care-am avut întotdeauna nevoie ca o plantă de aer şi apă. Împărtăşania mea, mai bună decât aia cu pâine şi vin, răspunde baba Gaga, înainte de a părăsi soborul familiei, evident ofuscată de ignoranţa noastră.

— A, zice Matilda, oftând uşurată, vorbeşte despre palincă. Ţine mereu o sticluţă ascunsă în noptieră.

— Da’ tu de unde ştii? se strâmbă tanti Tina.

— Păi tu cine crezi că-i face rost de această licoare spirtoasă? râde Matilda.

— Eşti nebună? o întreb, scandalizată.

— Eu nu, răspunde cu nonşalanţă Matilda. Dar ea e. Demenţă senilă. Inofensivă, aş zice. E convinsă că gustă – cu moderaţie, garantez! – din elixirul vieţii şi, după cum vedeţi, efectul placebo se face simţit din plin. Nu?


Cu cele douăşpe până-n treişpe cuvinte îngroşate s-au mai jucat şi alţii. Îi găsiţi aici. Iar dacă personajele mele nu vă sunt cunoscute, trageţi cu ochiul în coloana din dreapta.

Anunțuri

Părerea ta contează, o aştept cu interes!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s