MATILDA: Uneori mă gândesc că un aşa-numit „jurnal intim” din tinereţe e o carte a sufletului, un tril rămas în urmă, siaj prin călimara timpului, cu o aripă frântă – sau cu o inimă străpunsă – pe copertă, dar cu speranţa ca soi de zgomot de fond întipărit cu încăpăţânare în textura fiecărei file, în semn că, odată ca niciodată, ai privit lumea cu ochi înduioşător de naivi şi de limpezi.
LETIŢIA: Aş vrea să citesc cartea sufletului tău.
MATILDA: Mă simt măgulită, dar… Nu poţi citi ce nu s-a scris.
LETIŢIA: Păi…
TANTI TINA: Păi ea n-are suflet. N-a avut niciodată. E un biet robot organic. Unul rebutat, azvârlit printre noi, oamenii însufleţiţi de scânteia divină, ca să ne otrăvească zilele.
BABA GAGA (cu ochii la întunericul de dincolo de geamuri): Şi nopţile.
DANIELA (către tanti Tina): Da’ tu de unde ştii?
MATILDA: Oricare dintre noi îşi poate recunoaşte semenii!
LETIŢIA (strâmbând din nas): Păi zice că-n ea e „scânteie divină”!
MATILDA: Minte. Suntem rebuturi fiindcă ne place să ne credem oameni.
LETIŢIA: Păi… Nici eu n-am jurnal intim.
DANIELA: Nici eu.
EU: Eu nici atât.
LETIŢIA (către Matilda şi tanti Tina): Ne recunoaşteţi şi pe noi?
BABA GAGA: Vă recunosc io. Sunteţi toate nebune de legat. Nebune bune. Fără cusur! Nu rebuturi!
- Text inspirat de „flame of Fire” şi scris pentru Jocul Cuvintelor nr. 150.
- Dacă nu vă sunt cunoscute personajele, trageţi cu ochiul în coloana din dreapta.
- Sursa imaginii: aici.
Micile Mizerii 
Am zâmbit, dar apoi mi-am dat seama că, în lipsa acelei scântei divine, a spiritului, zâmbetul meu este complet irelevant. De fapt, nici nu este un zâmbet adevărat.
Acum mă întreb oare cine a zâmbit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eşti un robot organic programat să zâmbească – uneori. Programatorul a considerat că aşa ceva merită un zâmbet. Deci a zâmbit programatorul. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da’ pe mine mă recunoaște careva? Că tare mi-a plăcut cum a zis Baba Gaga: „nebune bune”. Țin să precizez că nici eu n-am avut jurnal intim fiindcă mă intimida albul hârtiei. Serios! Eram tare timidă pe vremea când aveam ochi înduioșător de naivi și de limpezi.
M-am simțit ca la teatru, când zboară replicile ca mingile de ping- pong, sau chiar mai bine, că mi-a venit cheful să ridic și eu paleta la fileu.
O săptămână ușoară și spornică îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, asemenea!
Şi mă bucur că ţi-a plăcut. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-am pierdut un pic prin SF-ul tau si mi-a cam placut siajul si evadarea…
Simt o nevoie clara de evadare! 😀
Sper ca esti bine si stapanesti toti robotii oriunde ar fi ei!
O saptamana pe placul tau! Cu drag 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă, după ce te-ai pierdut, te-ai şi regăsit, e OK. 😀
Sunt bine. 🙂 Sper că poţi spune acelaşi lucru despre tine şi-ţi doresc şi eu o săptămână după pofta inimii! Tot cu drag. 🙂
ApreciazăApreciază
Frumos scris. Felicitări! Cu drag, Un suflet.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc.
ApreciazăApreciază
Mereu m-a fascinat dialogul asta intre personajele tale! Unde mai pui ca au un umor nebun, care ma duce cu mintea in vremea cand eram copil. Parca le vad pe surorile bunicii venite la noi in vizita… de lucru! Ii lucrau pe toti! :):):)
Te imbratisez cu drag
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 – pentru vizita de lucru.
Cu drag te îmbrăţişez şi eu, Cita, şi mă bucur că-ţi plac personajele mele. 🙂
ApreciazăApreciază