Gâlceava

# joc de doisprezece [cuvinte impuse] #

Letiţia (dând buzna în sufragerie): Vreţi să vă citesc ultimul poem lacrimogen al Danielei?

Daniela (lăsând din mână telefonul la care se holba zâmbind): Nu e lacrimogen, e duios!

Baba Gaga (către Daniela): Aşa-ţi trebuie, cap pătrat! De ce-i arăţi puştoaicei ce scrii?

Matilda (cu nasu-n laptop şi mâna pe mouse): Pentru mă-ta a mai mare o să fii puştoaică pân-oi împlini 60 de ani!

Letiţia (rânjind): Păi ea câţi o să aibă atunci?

Matilda (surâzătoare): Cel puţin 40… de ani vechime în cazanul cu smoală!

Baba Gaga (tot surâzătoare): Şi cel puţin 20 cu tine alături!

Tanti Tina (cu nonşalanţă): Ansamblu caloric familial!

Matilda (bătând din palme): Super…califragilisticexpialidocious! Înseamnă c-o să ne fii alături!

Eu (bucuroasă că-mi pot aduce contribuţia la tradiţionalul vacarm de la început de săptămână): Nţ! Ea o să fie la loc cu verdeaţă! S-a dus să se spovedească!

Matilda (făcând ochii mari): Haida de! Ce te-a instigat, femeie, călăuzindu-te către o asemenea faptă? Ţi s-a arătat în vis vreun… curcubeu cu aberaţii cromatice?

Baba Gaga (strâmbând din nas): Fato, sper că n-ai fost la popa nost’, ăla gură-bogată! C-ar fi păcat să se uite toată mahalaua la tine ca la… un elefant!

Matilda (râzând): Ei, nu! Cu ăla a căzut la… învoială când l-a iniţiat în… cele lumeşti!

Baba Gaga (supărată): Nu vă uitaţi în gura ăsteia! E carcasă pentru minciuni!

Matilda (spăsită): Iertare, coană mare! Uitasem că matale ai fost… iniţiatoarea!

Baba Gaga (către tanti Tina, cu faţa ei rotundă începând să tindă asimptotic către o elipsă): Fă, sor-ta a mică e obraznică!

Daniela (rânjind): Ce-mi aud urechile! Daţi-mi o balustradă, să mă ţin, să nu cad jos!

Letiţia (îndatoritoare): N-are mă-ta, că ţi-ar da! Da’ tot degeaba, c-ai cădea, cu graţie de elefant, în sus, spre minunatul curcubeu duios înscris într-o elipsă de vis lacrimogen încadrată într-un pătrat fără balustradă! Văd, cu ochii minţii, acest ansamblu instigat să nesocotească orice învoială ieşind din nesănătoasa carcasă a prejudecăţilor pentru a se rostogoli zămislind un vacarm

Baba Gaga (îi taie vorba, uitându-se pe rând la toată adunătura): Ce fumează vaca asta mică? Ori a băut oarece?

Letiţia (zâmbind suav): Să-mi fie cu iertare, matale ai pomenit prima de-un elefant

Matilda (împăciuitoare): N-a găsit altă rimă în ruginita carcasă a minţii sale…

Baba Gaga (către tanti Tina): Fă, sor-ta a mică e obraznică!

Tanti Tina (deschizându-şi îşi închizându-şi braţele într-un gest larg, care închipuie o elipsă): Pace, pace, ansamblu de dobitoace!

Letiţia (către Daniela): Apropo de rimă, de sor-ta a mică şi de pace, cădem cumva la învoială ca să nu le citesc acestor venerabile cucoane poemul ăla?

Matilda (cu un surâs duios): Şi apropo de dobitoace, se poate pune capăt acestui vacarm, ca să-mi termin pasienţa?

Daniela (către Letiţia): Vrei să zăreşti stelele verzi de dincolo de curcubeu? (Către Matilda): Tot Solitaire?

Letiţia (apropiindu-se de Matilda şi trăgând cu ochiul peste umărul ei): Dincolo de această balustradă cărnoasă zăresc ceva mai… aşaaa… pătrat lângă pătrat minat!

Matilda (către mine): Fă, fie-ta a mică e obraznică!

Baba Gaga (bătând cu nelipsitul ei baston în podea, înainte de a arăta cu el spre Matilda): Nebuna ghiceşte în mine!

Daniela (uitându-se cruciş): Ce zice?!!!

Letiţia (râzând): Minesweeper!

Daniela (uitându-se cruciş): Ce-ai zis?!!!

Tanti Tina (împăciuitoare): Nimic nu e mai presus de puterile unui creier însetat de cunoaştere!

Matilda (rânjind): Nu vă uitaţi în gura Tăntăloaicei pocăite! Fiţi atente, că vă explic: Prin grija Zeului Programator, primul clic te duce întotdeauna pe o parcelă neminată, mică sau mare, după cum vrea norocul. Dacă vrea norocul, se-ntâmplă la fel şi la următorul clic, ba chiar şi la următoarele patru, date în cele patru colţuri. Într-un asemenea caz, înseamnă că oracolul e în toane bune şi debordează de sinceritate. Îi pui întrebarea şi începi cu adevărat să joci. Şi, dacă logica şi norocul te ajută să ocoleşti toate minele, răspunsul e afirmativ. Ca în cazul de faţă, cu menţiunea că ar fi mers mai repede dacă nu v-aţi fi gâlcevit atât!

Tanti Tina (pufnind): De parcă tu te-ai fi ţinut deoparte!

Matilda (cu cel mai nevinovat aer din lume): Ce era să fac, dacă m-aţi instigat?

Letiţia (cu sinceră curiozitate): Şi la ce întrebare ai primit răspuns afirmativ?

Matilda (arătând spre mine): Această individă, care se crede mai cu capul pe umeri decât restul menajeriei aici de faţă, este în stare să redea pe blogul ei, cu deplină fidelitate, tot ce îndrugăm noi, între doişpe ochi?

Motanul Mitrea (întorcându-se cu burta în sus în spatele laptopului): Miaaaooo!

Matilda (alintându-l): Adică paişpe!

Eu (ridicând din umeri): Păi de ce să nu redau pe blog totul?! Oricum nu cred c-o să ajungă sub mai mult de alţi paişpe ochi!

Tanti Tina (laudativ): Aşa final lacrimogen mai zic şi eu!

Baba Gaga (ridicându-se cu chiu cu vai în picioare): Să aplaudăm!



Dacă personajele nu vă sunt cunoscute, trageţi cu ochiul în coloana din dreapta (pe telefon migrează altundeva, cred că mai jos).

12 comentarii

  1. […] Gâlceava Gâlceavă şi armistiţiu […]

    Apreciază

  2. M-am distrat de minune. Mi-a plăcut maxim și gâlceava asta. 🤣
    Să tot citești asemenea „povești” .

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulţumesc în numele întregii „menajerii”! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Păcat că nu pot aprecia articolul. Nu știu de ce. 🤔

    Apreciat de 1 persoană

    1. Şi mie mi s-a întâmplat în ultima vreme să nu pot aprecia articole. Cred că e o eroare a platformei.
      Dar m-am dus în stânga sus, la „Cititor” şi acolo, la blogurile urmărite, am putut să dau „like” la articolele respective.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Da, așa e. Colo cred ca pot.

        Apreciat de 1 persoană

  4. ți-am admirat întotdeauna ușurința cu care scrii dialoguri. îți ies grozav!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Probabil fiindcă stau mult de vorbă cu individa din oglindă! 😆

      Apreciază

    2. Eu sunt una dintre faţetele individei din oglindă! 😆
      De fapt, ideea postării pe blogul ăsta a apărut când a pomenit Vladimir/Vladen/Vova de dialogul între personalităţile noastre multiple! 😆 😆 😆

      Apreciază

  5. ce dialog simpatic! ce frumos te-ai jucat cu cuvintele, Vero draga! Mi-a placut foarte mult aceasta postare! Multumesc pentru minunata lectura ♥
    Pupici si îmbratisari ♥

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mă bucur că ţi-a plăcut! 🙂
      😘🤗

      Apreciază

    2. Şi te mai aşteptăm pe la noi! 😘🤗

      Apreciază

Părerea ta contează, o aştept cu interes!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.